28

28

Advertisements

Impresii ne-fotografiate de la vernisaj

De când am urcat expoziția “Perpetuum Mobile” pe Gardul Casei de Cultură a Municipiului Iași “Mihai Ursachi”, am urmărit cu foarte mare atenție prognoza meteo. In logica noastră, ziua de marți, 13, ar fi trebuit să fie cu noroc pentru că minus ori minus dă plus, sau cum se zice în popor se sparge ghinionul.

Bineînțeles, a fost singura zi în care a plouat, mai tare și mai des fix la ora 6 și un pic, când o mână de oameni (prieteni, colegi, unii împătimiți, alții curioși în ale fotografiei) ne-am adunat în fața Galeriei “La Gard”, ca să lansăm la apă cele aproximativ 30 de fotografii din expoziție. Din perspectiva mea subiectivă, s-a văzut fain, un pic chiorâș din partea dreaptă pentru că îmi bătea reflectorul în ochi, și pe el la rândul lui îl bătea ploaia, formând un zen de stropi în contre-jour.

Mulțumim din suflet celor care au înfruntat condițiile meteo ca să asculte cele câteva cuvinte intrate la apă ale noastre, povestirile anecdotice ale domnului Geba – un împătimit în ale tramvaielor și timp de 14 ani șef al Direcției de Restaurări a RATP Iași (de o lună încoace înalt-pensionar, nu funcționar 🙂 ) – și ceva cântece de drum bun (ne cerem scuze pe această cale trecătorilor dezorientați care au întrebat dacă se dă karaoke).

Mulțumim mult și lui Dan Mititelu, care a vrut să spună câteva cuvinte, dar (probabil) tot din cauza ploii, comunicarea între noi și el a suferit un scurtcircuit… Până la urmă ne-a scris cu lumină pe o filă din blogul personal, la adresa http://dan-mititelu.ro/alternative/.

Incă un gând de mulțumire tuturor celor care știm că au dorit foarte mult să ajungă la vernisaj și nu au reușit, precizăm că expoziția poate fi vizitată până pe data de 2 decembrie, a.c.

26

25

girl in bus

24

23

old man